Descriere
Zatarul (sau Z’atar) este un condiment complex care poate contine cimbru, oregano, maghiran, sumac, fenicul, anason sau un amestec al acestora cu seminte de susan si sare.
Zatarul provine din Orientul Mijlociu, dar este foarte popular si in Turcia si nordul Africii. El difera ca si culoare si gust in functie de provenienta lui si a componentelor specifice fiecarei tari (de exemplu cel rosu are un gust acrisor datorita sumacului pe cand cel verde are un gust amarui placut).
Mod de intrebuintare:
- Zatarul este utilizat la condimentarea mancarurilor specifice din legume.
- Poate fi amestecat cu ulei de masline obtinandu-se o pasta denumita za’atar-wu-zayat folosit ca toping pentru painicile cu susan cunoscute sub numele de ka’ak sau consumat ca atare cu lipii.
- Paine cu zatar; zatarul poate fi intins pe coca de paine si dupa aceea coapta. In cazul acesta este cunoscut sub numele de manaeesh bi zaatar.
- De asemenea poate fi folosit si la condimentarea labneh-ului (iaurt scurs de zer pana devine ca o branza cremoasa), combinatie des intalnita in bucataria libaneza, siriana si palestiniana.
- Se utilizeaza la condimentarea humusului. In Israel este utilizat pe pizza.
Compozitie: cimbru, sumac, susan, fenicul, coriandru, anason, ulei vegetal.
Alergeni: susan
Recenzii
Nu există recenzii până acum.